When dreams come true

6 vise din 49

Primăvara asta nu se mai hotărăşte. Mai devreme, de la geam, Roxana vedea un soare zdravăn. Acum, când a ieşit din bloc, nici urmă de soare, doar un vânt rece. Nu-i bai, nu o opreşte atâta lucru. Îşi croieşte drum printre blocurile alea cenuşii.

E duminică, azi trebuia să fi plecat cu gaşca la munte pentru ultima zăpadă, dar maică-sa nu a avut să îi dea bani pentru biletul de tren. Ar fi mers un munte, un aer curat, mai uita de Bucureştiul ăsta pe care nici măcar primăvara nu reuseste să îl inverzească, tot gri rămâne. Şi dacă tot nu a plecat, a amânat şi tema la mate. Uof, vine Bac-ul dar cine are chef de el.. Gândurile îi sunt întrerupte căci ajunge la destinaţie. Agenţia Loto din cartier e neîncăpătoare în dimineaţa asta.

Înauntru diverşi cunoscuţi de prin cartier stau cuminţi la coadă, ca să completeze formularul magic. Astăzi un nimeni, mâine milionar. Visele dospesc în agenţia Loto.

Carmen, o roşcată pe la vreo 35 de ani, se ţine cu mâinile de pântecul care ascunde o sarcină neaşteptată pentru ea. Completeaza un pic absentă formularul. „Am făcut curat, i-am dat să mănânce lu’ala mic, mai trebuie sa iau nişte pâine când mă întorc. Hmmm, iar mâine chiria de plătit. Dar lasă... Dacă o să câştig, primul lucru pe care îl facem e să renunţăm la garsoniera asta mica şi cumpărăm apartamentul scos la vânzare de soţii Axintescu. E perfect pentru noi – 4 camere, am avea dormitorul nostru şi câte unul pentru fiecare copil. Şi vederea e aşa frumoasă, spre parc, nu se spre curtea interioară plină de gunoaie a blocului, priveliştea din garsoniera noastră minusculă! 23 să fie numarul norocos, că pe 23 mai a zis dl doctor că o nasc pe asta mică!”

Şerban e corporatistul de week-end. Îl vezi dupa cum e îmbrăcat, îţi sare în evidenţă din coada aia. Nici nu vede numerele pe foaie preocupat de gândurile sale... „Alina, Alina ce păr blond şi platinat ai tu... Şi ce forme, aiaiai... Acum nu ai ochi pentru mine, nu îl vezi decât pe Victor care coboară din Audi şi îi scrie manager pe cartea de vizită. Dar, n-o da norocul peste mine! ? Cu Merţul o să vin la birou şi nu o să îţi iau doar 30 de trandafiri, cum ţi-a luat Victor. 45, să moară de ciudă! 45?...” 45 să fie si bifeaza!

„Bunicu, bunicu haide, scrie!” ţipă de zor un puşti de vreo 8 ani la un domn grizonat. „3 e numărul meu norocos bunicul, tu scrie 33 ca să avem noroc de 2 ori!” „De două ori? Păi şi ce facem noi cu atâta bănet, măi Mihăiţă?” îşi întrebă domnul grizonat nepotul. „O gogoşerie chiar la noi în bloc. Cu multe, multe gogoşi, cu cioco şi gem, cu brânză şi stafide şi cu brânză sărată cum îi place lui Buni!” veni răspunsul sigur al băiatului.

Tanti Viorica, manichiurista de la salonul din colţ se uită nehotărâtă peste cele 49 de opţiuni. „A dracu Popeasca aia, 3 lei mi-a lăsat azi bacşiş, nici măcar 5 nu s-a îndurat să îmi dea. Dar umblă cu Vuitonul dupa ea, bârfitoarea naibii. Las’ că ştiu eu că e feic, nu e de ala scumpu... Fir-aş eu a naibii, daca văd meleoanele alea de ieuro în mănă de nu mă duc şi le golesc magazinul la ăia la Meriot. Cate vreţi una sau două, o să mă întrebe fraiera aia. Nici una, nici două! Douaşnouă să fie făi! Fără număr ca are tanti Viorica bani acu... ” îşi spunea, scrijelind numărul 29 cu gândul la genţile care au ajuns mai celebre decât plicul Delikat prin saloanele de cartier.

Robert îşi scoate tacticos pixul din buzunar. Nu ştie nici el ce caută la Loto că n-a jucat niciodată. Dar ziua asta ciudată de primăvară l-a făcut un pic mai romatic. Se gândeşte la soţia lui. „Preocupat de rate şi probleme la serviciu, de atâtea griji cotidiene, parcă am neglijat-o. Cât de mult şi-a dorit să amenajeze grădina şi primăvara asta, dar nu se poate... Cât de tare visează să aibă şi ea un gazon verde crud, arbuşti din aceea scunzi, petunii şi lalele. Iar undeva, într-un colţ, un pom care să se umple de magnolii în fiecare primăvară... Ce cadou frumos, mai ales că se apropie aniversarea noastră... 24 o sa ne aducă noroc şi o să avem grădina de vis, sigur! ”

Printre atâtea vise şi speranţe in agenţia Loto îşi făcea loc şi visul Roxanei Cu ochii la roşcata gravidă, corporatistul de week-end, bunicul cu nepotul simpatic, tanti Viorica şi domnul îndrăgostit, Roxana visa departe. „Nici nu mă mai prinde Bac-ul prin ţară, dacă am noroc. Îmi trag rucsacul în spinare şi plec în lume. Mai întâi prin Alpi, în Elveţia, să văd cei mai frumoşi munţi din lume. Şi un pic prin Argentina să invăţ tango chiar acolo unde s-a inventat. Iar apoi prin Australia, să fac surf pe plajele alea superbe... Cand începe Bac-ul ala? Pe 25 iunie? Hahaaaa, uite scriu aici 25 dar sigur nu mai am ce căuta prin România până atunci dacă mă îmbogăţesc! ”

Undeva, pe o straduţa uitată din Capitală, în câţiva metri pătraţi de la parterul unui bloc, premiul de peste 8 milioane al Loteriei înfierbântă visele românilor.

115 ani de la Prima Olimpiada

Acum 115 ani, pe data de 6 aprilie, incepea la Atena prima editie a Jocurilor Olimpice moderne - "Games of the I Olympiad", si tot pe data de 6 aprilie a fost castigat primul titlu olimpic - James Conolly la atletism, triplu salt.



Stadionul care a gazduit evenimentul - Panathinaiko Stadium - este si astazi in picioare, imi aduc aminte ca l-am vazut in 2002 cand am fost in Atena.



Atena a asteptat 108 ani pentru a gazdui o alta editie a JO, acest lucru intamplandu-se abia in 2004, desi au fost multe voci care au sustinut ca acest drept ar fi trebuit sa le fie acordat in 1996, la aniversarea centenarului, insa in acel an jocurile s-au tinut in US, la Atlanta. Editia din 2012 va fi gazduita de Londra, cunoscadu-se deja si gazda din 2016 - Rio.

Iubire ca in filme. Partea a doua

Fara comentarii. Aceste reportaj spune totul!

Iubire ca in filme. Viata bate filmul

 

Imi aduc aminte ca in trecerea de la copilarie spre adolescenta vazand tot felul de filme imi imaginam povesti de dragoste fantastice si putin plauzibile. “Pe aripile vantului” cred ca imi parea maxim pe la varsta de 12 de ani. Si totusi, acum la maturitate, citesc despre lucruri reale si imi dau seama ca viata bate filmul. Despre ce este vorba?

Vanessa Redgrave s-a nascut intr-o familie de mari actori, fiica lui Sir Michael Redgrave si Rachel Kempson. Insusi Laurence Olivier care juca la acea vreme cu Michael Redgrave a anuntat nasterea ei in timpul unei reprezentatii a piesei Hamlet, spunand ca Laertes – personaj interpretat de Michael Redgrave- are o fetita.

Talentul actoricesc l-a avut in gene, afirmandu-se atat pe scena teatrului cat si in cinematografie. Primul ei sot a fost Tony Richardson, un producator britanic de film si teatru, cu care a avut 2 fete: Natasha si Joely Richardson, ambele imbratisand cariera actoriceasca.

In poza aceasta cei doi se bucurau de nasterea Natashei. Casatoria lor insa nu a durat mult, cei doi divortand dupa 5 ani. Se spune ca Richardosn a parasit-o pe Redgrave pentru nimeni alta decat Jeanne Moreau.

In acelasi an Redgrave juca in Camleot cu actorul italian Franco Nero iar povestea de dragoste dintre Guinevre si Lancelot a prins viata si in realitate intre cei doi actori.

In 1969 se nastea fiul lor, Carlo Gabriel Nero, care, ghiciti ce? Este astazi regizor :) Iata ce scria Redgrave in 1971 - “Franco and I had quarreled that Easter because he did not wish me to take our son Carlo to France to join my ex-husband Tony and their daughters. There was no way I could agree to this decree, so I went to France, knowing that this meant I would not see Franco again for a long time.”

Dupa despartirea de Nero, actrita a inceput sa se intalneasca cu actorul Timothy Dalton. Relatia lor a fost una nabadoiasa plina de despartiri si impacari, dar a durat 15 ani.

Redgrave descria relatia lor spunand: “From the moment I met Timothy Dalton we could agree on only one thing consistently, and that was fishing. Regular quarrels are not the steady basis for a marriage of true minds, but there always remained the possibility of reconciliation with the three men I have really loved. One of the first arguments Timothy and I ever had was about a speech from Hamlet - "To be, or not to be" He asked me, "What do you think this means?" I told him, and we argued for about six hours.”

Dupa aproape 35 de ani de la despartire, Redgrave se impaca cu actorul Franco Nero si se casatoresc intr-o ceremonie neoficiala in 2006, aceasta spunand ca nu ar fi simitit niciodata ca s-ar fi despartit cu adevarat de Franco. “A fost destul de clar pentru noi toti ca nu ne doream ca mariajul nostru sa aiba un caracter legal si nici sa fie asociat cu toate acele chestiuni financiare. Am vrut sa ne distantam de aceste aspecte, sa ne distantam de chestiunile financiare si sa ramanem departe de caracterul oficial al unei casnicii legale. Ne-am casatorit in fata familiilor si prietenilor nostri, fiind animati de cele mai profunde sentimente de iubire si de angajamentul reciproc. Cred că sunt teribil de norocoasa", a explicat actriţa britanică.

Ei au jucat in 2010 in “Letters to Juliet”, un film in care povestea protagonistilor seamana cu ceea ce li s-a intamplat celor 2 in viata reala. Iata-i intr-un interviu facut pentru promovarea filmului.

Actrita a recunoscut ca Franco a ajutat-o sa se vindece dupa perioada dificila prin care a trecut in 2009 si 2010 cand si-a pierdut pe rand fiica – Natasha- care a murit in urma unui accident la ski iar apoi atat fratele cat si sora – Corin si Lynn Redgrave.

"I treasure every single moment I spent with them," the Oscar winner, 73, tells PEOPLE in its upcoming issue, referring to Natasha, who died at 45 in a skiing accident in March 2009; brother Corin, who lost his battle with prostate cancer last month at 70, and sister Lynn, who passed away this month at 67 after a battle with breast cancer.
"I miss them so much," adds Redgrave. "I glory in what all three gave me, and gave to so very many others as well. All three were devoted to their families and gave us, each and every one, from the youngest to the oldest, very happy times, and much to be merry about. “All of our tears," says the still-handsome Nero, 68, "will be the bond that makes us stronger." scria revista People in mai 2010.

Parcurgand povestea ei pot spune ca viata bate filmul, iar uneori destinul iti scrie un scenariu mai palpitant si neasteptat decat ar putea sa o faca un scenarist.

Cum a inceput totul

 

 

Demult, tare demult o copila care abia invatase sa citeasca si careia ii placea sa stea toata ziulica cu nasul in carti de basme si sa viseze la tot felul de lucruri vorbea cu mama ei:

“Mama: Ce faci Despina?

Despina: Citeam Jack si vrejul de fasole si ma gandeam cum ar fi daca atunci cand voi fi mare o sa fiu calator. Exista meseria asta, mama? As vrea sa colind lumea intreaga…

Mama: Calator de profesie nu cred, dar sigur sunt meserii care pot ajuta visului tau.

Despina: Mama, crezi ca visez prea mult?

Mama: Niciodata sa nu te opresti din visat. Cand se intampla asta, nu mai ai motive sa traiesti!”

Pentru ca mi-a dat curajul sa visez indraznet si sa am incredere in mine ii multumesc mamei mele!

PS: acest post era programat pentru 8 martie, dar din cauza de viroza acuta respiratorie a fost amanat.

This is our dream