marți, martie 15, 2011

Cum a inceput totul

 

eu si mama

 

Demult, tare demult o copila care abia invatase sa citeasca si careia ii placea sa stea toata ziulica cu nasul in carti de basme si sa viseze la tot felul de lucruri vorbea cu mama ei:

“Mama: Ce faci Despina?

Despina: Citeam Jack si vrejul de fasole si ma gandeam cum ar fi daca atunci cand voi fi mare o sa fiu calator. Exista meseria asta, mama? As vrea sa colind lumea intreaga…

Mama: Calator de profesie nu cred, dar sigur sunt meserii care pot ajuta visului tau.

Despina: Mama, crezi ca visez prea mult?

Mama: Niciodata sa nu te opresti din visat. Cand se intampla asta, nu mai ai motive sa traiesti!”

Pentru ca mi-a dat curajul sa visez indraznet si sa am incredere in mine ii multumesc mamei mele!

PS: acest post era programat pentru 8 martie, dar din cauza de viroza acuta respiratorie a fost amanat.

2 comentarii:

cristina spunea...

Foarte emotionant...

Despina PONOMARENCO spunea...

:)